Despre secret şi societatea secretă

   Cunoscutul sociolog germanî George Simmel  a scris o carte faimoasă numită „Despre  secret şi societatea secretă”. O recomand în mod special studenților de Științe politice dar și politicienilor noștri (Editura Art, 2008,  trad. Cristian Cercel). Ce spune acest excelent sociolog care se ocupă, printre altele, de  analiza societăţilor secrete şi a secretului. O să sintetizez câteva gânduri. El constată că  problema principală nu este secretul, ci gradul de cunoaştere reciprocă.

Cunoaşterea unei persoane nu ţine de esenţa sa, ci de reprezentarea sa socială. Simmel de fapt susţine  că pentru a avea o bună relaţionare cu celălalt reprezentarea lui trebuie să fie incompletă. Celălalt  trebuie să aibă şi un secret, ceva pe care noi nu-l cunoaştem. Aşa că fiecare alegem raţional părţi din  reprezentarea celuilalt. Asta mai întâi. În al doilea rând, el observă că viaţa modernă e o „economie a  creditelor”: „Existenţa noastră modernă – de la economia care devine, tot mai mult, o economie a  creditelor până la câmpul ştiinţific, în care majoritatea cercetătorilor trebuie să facă uz de nenumărate  rezultate pe care nu le pot reexamina – se bazează, într-o măsură mai mare decât s-ar crede, pe credinţa  în onestitatea celuilalt”. Societăţile bazate pe secret se bazează pe parteneriat: la baza parteneriatului stă încrederea în reprezentările lor externe, şi nicidecum a celei intime, interioare (exemplele pe care le dă Simmel la acest capitol sunt căsnicia şi prietenia).

Prin urmare, secretul nu este tratat axiologic, astfel că el apare ca o extindere a vieţii personale dincolo de reprezentările sociale. Însă avem o problemă a societăţii moderne căci avem de-a face cu domeniul vieţii publice şi private. Apar banii care implică o adevărată economie a disimulării. De aceea, începând cu secolul XIX, se inventează transparenţa afacerilor publice ale statului. Societatea occidentală se dezvoltă pentru că „politica, administraţia, justiţia şi-au pierdut caracterul misterios şi inaccesibil în aceeaşi măsură în care individul a câştigat tot mai mult posibilitatea unei retrageri tot mai depline, viaţa modernă dezvoltând o tehnică de a secretiza afacerile private în mijlocul aglomerării din marile oraşe, ceea ce înainte părea fezabil doar prin intermediul unei solitudini spaţiale”. Avem o tendinţă clară: privatul devine tot mai privat, iar publicul tot mai public.

Dacă vom compara tendinţele societăţii moderne de care vorbeşte Simmel cu tendinţele care au loc în societatea românească (dar e valabil pentru mai tot estul Europei, inclusiv R. Moldova), vom vedea că lucrurile sunt diametral opuse. Statul lucrează cu sectorul privat cu contracte tot mai secretizate, circuitul banilor este un adevărat secret de stat şi mister, în timp ce dosarele şi convorbirile private ale oamenilor devin tot mai publice. Nu ştim ce conţin dosarele celor mai mari privatizări, însă orice cetăţean ştie ultima convorbire privată dintre un oricare om de afaceri important şi aghiotantul său. Asta face ca politicul să se dizolve, iar acesta este unul dintre cele mai tragice fenomene din România postcomunistă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s