De la independență către actul fundamental de constituire a Republicii Moldova.

  Odată cu prăbușirea întregului bloc sovietic, republicile sovietice socialiste tind spre obținerea independenței și trezirea conștiinței naționale, care avea ca scop integritatea teritorială și detașarea politică și economică față de Moscova. Congresul deputaților poporului din 1989, în plină desfășurare a  politicilor Gorbacioviste, Perestroika și  Glasnost, a devenit o tribună a revendicărilor naționale. Din ce în ce mai multe republici au cerut încetarea relațiilor de subordonare față de centru, respectarea constituționalismului cu privire la drepturile și împuternicirile republicilor, de asemenea se cerea și recunoașterea suveranității naționale, recunoașterea limbilor naționale ca limbi de stat. Odată cu încheierea Congresului, au fost elaborate două puncte asupra cărora au convenit majoritatea deputaţilor: 1. Păstrarea URSS ca stat multinaţional în cadrul căruia trebuia să se asigure dezvoltarea liberă a fiecărui popor; 2. Umplerea federaţiei sovietice cu un conţinut real, asigurarea suveranităţii republicilor unionale şi a unei autonomii largi celor autonome, drepturi egale pentru fiecare cetăţean, indiferent de apartenenţa etnică.  După proclamarea acestor drepturi, anii următori au fost decisivi pentru obținerea unui grad mare de autonomie internă, și în final ajungându-se la obținerea independenței. În ceea ce privește directivele vizând rusificarea vieții politice, economice, sociale, culturale, aceasta pare să fi eșuat. Și actualmente se consideră că cel care a dat startul militantismului la nivel de campanie socială, pentru instituirea alfabetului latin, a fost dat de eseul „Veşmântul fiinţei noastre”, scris de Valentin Mândâcanu, unul dintre lingviştii cei mai cunoscuţi și cei mai importanți din republică. Publicat în revista „Nistru”, în anul 1988, acest text a constituit afirmarea identităţii limbii moldoveneşti cu cea română, şi a fundamentării filologice, într-un ton de polemică ştiinţifică, a revenirii la alfabetul latin. Ca trăsătură generală se cuvine să enunțăm înscrierea hotărâtă sub semnul reabilitării valorilor românismului, iar ca modalitate de acțiune, recursul constant la popor. Grafia chirilică este abandonată și se impune alfabetul latin ca obligatoriu în majoritatea instituțiilor de învățământ cu predare în limba română. În luna martie 1989 un grup de intelectuali români din Basarabia având-o ca lider pe Leonida Lari au redactat în Letonia, la Riga, revista ”Glasul”, în alfabet latin. Tot în aceeași perioadă la Chișinău a avut loc o adunare la care au participat peste 100 000 de cetățeni, și cu acest prilej s-a arborat pentru prima dată după 45 de ani tricolorul românesc. În primele luni ale anului 1989 au apărut mai multe organizații: ”Clubul Mateevici, Mișcarea Democratică Moldovenească, Liga Democratică a Studenților, Societatea Istoricilor care la 20 mai 1989 s-au contopit în una singură: Frontul Popular moldovenesc”. Aceasta a devenit cea mai importantă și cea mai influentă organizație politică în Republica Moldova, fiind recunoscută oficial de autorități în octombrie 1989. Tot în acest an apar diferite mișcări politice unioniste, care își manifestă nemulțumirea față de URSS și doresc unirea cu România (Frontul Popular). Odată ce a început să se respecte exprimarea liberă a opiniilor, cea mai mare parte a nemulţumirilor în ce privește sistemul sovietic a venit din partea moldovenilor, chiar dacă mişcarea a început, iniţial, cu cereri mici de reforme politice şi economice, mai apoi a căpătat o tentativă naţionalistă.

În ceea ce privește trezirea conștiinței naționale, un rol foarte important l-au avut scriitori precum Leonida Lari, George Coșbuc, Mihai Cimpoi, Grigore Vieru ș.a. În ziarele de orientare românească, mai cu seama în cea a Uniunii Scriitorilor, personalitățile ieșite brusc la suprafața luptei au demonstrat cu convingere, că în Basarabia venise timpul să se stabilească: suveranitatea republicii; limba română ca limbă oficială de stat; trecerea la grafia latină; tricolorul ca drapel de stat. Pentru susținerea acestor puncte importante s-a convocat pe 27 august 1989 prima mare Adunare Națională în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Aici este de remarcat un aspect important. Partidul Comunist nu a îndrăznit să conteste legitimitatea acestei adunări, mulțumindu-se doar să scrie și să critice adunarea în publicațiile ziarelor sale. În urma acestei mari adunări care a fost un pas important spre trezirea conștiinței naționale și spre declararea independenței statului, s-a ajuns la convocarea Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova care a adoptat la 31 august 1989 un set de legi menite să traducă în practică așteptările populației majoritare a țării. Astfel ziua de 31 august a devenit sărbătoarea ”Limbii noastre cea română”. Țin să menționez faptul că revoluția română din decembrie 1989, a stimulat lupta de eliberare desfășurată în Republica Moldova. Astfel în luna martie 1990 se organizează primele alegeri libere care au fost câștigate de Frontul Popular Moldovenesc. Noul parlament a ales în funcția de președinte pe Mircea Ioan Snegur, iar în cea de prim-ministru pe Mircea Druc, doi români basarabeni cunoscuți prin ideile sale naționaliste și reformatoare. Acțiunea din Basarabia se desfășura pe fondul dezvoltării miscării de eliberare a popoarelor asuprite. Rând pe rând, Lituania, Letonia, Estonia, Ucraina și-au declarat suveranitatea, refuzând să mai recunoscă puterea juridică a legilor și constituției sovietice pe teritoriul lor, de a mai accepta introducerea tinerilor în armata sovietică. Acțiunile revoluționare devin tot mai puternice în tot cursul anului 1990, și au îmbrăcat forme și aspecte noi. Astfel la 27 martie 1990 parlamentul a adoptat hotărârea ca tricolorul să devină drapelul de stat. Aceeași instanță a hotărât să abroge denumirea statului stabilită prin ucazul doi din 1940, de Republică Sovietică Socialistă, și statul să apară sub o nouă denumire, de Republica Moldova. Astfel s-a ajuns ca la 23 iunie 1990, Republica Moldova să își proclame suveranitatea. Tot în cursul anului 1990 parlamentul Republicii Moldova a luat spre dezbatere pactul Ribentrop-Molotov și s-a ajuns la afirmarea nelegitimității acestui act secret tipic celor două state totalitare (Germania și URSS). Tot acest timp de reforme, autoritățile de la Chișinău au fost presate de autoritățile de la Moscova, pentru desfășurarea unui referendum în Republica Moldova prin care se încerca să se impună ideea că deși a fost dezvăluit adevărul istoric privitor la ocuparea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei, realitățile istorice sunt mai importante, și de ele ar trebui să se țină cont. Validitatea acestui referendum ar fi oferit o legitimitate URSS privind ocuparea teritoriului dintre Nistru și Prut. Referendumul s-a desfășurat, însă a fost boicotat și nu a fost considerată validitatea acestuia. Aceste evenimente au făcut ca mișcările politice exprimând interesele populației majoritare românești să considere necesară convocarea a celei de a doua Mari Adunări Naționale la Chișinău, stabilită pentru 16 decembrie 1990, adunare la care au participat peste 800 000 cetățeni. Ea a fost văzută ca un omagiu adus revoluției române ce începuse în aceeași zi, cu un an în urmă, în Timișoara. Motivele acestei convocări sunt aduse în lumină în ziarul ”Tineretul Moldovei”, apărut la Chișinău: ” (…) independența națională a românilor din teritoriile ocupate; neaderarea la tratatul unional; dorința de a trăi în pace cu toți concetățenii de altă naționalitate; reintegrarea bisericească a națiunii; menținerea monumentelor care păstrează memoria falimentarei ideologii comuniste; procesul de restabilire a independenței naționale nu este posibil atâta vreme cât pe teritoriul țării este menținută o numeroasă armată străină, precum și forțe de ordine, care de fapt, au menirea împotriva poporului român; să se pună capăt neîntârziat sistemului colonial sovietic…” Procesul de destrămare a Uniunii Sovietice s-a accelerat în cursul anului 1991. La 11 martie Lituania își proclamă independența, urmată de Georgia la 9 iunie. Încercându-se să se oprească acest proces, forțele conservatoare au fost implicate în puciul din 19 august prin care s-a anunțat înlăturarea de la putere a lui Mihail Gorbaciov. Dar la 21 august el a fost repus în funcția de președinte al Uniunii Sovietice. Doar în două săptămâini, și-au proclamat independența Republica Federativă Rusă, Estonia, Letonia, Ucraina, Bielorusia, Azerbaidjanul, Uzbekistanul. Astfel Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste își înceta practic existența. Pe acest fond de amplificare a revoluțiilor de eliberare națională, la 27 august 1991, parlamentul de la Chișinău întrunit într-o ședință extraordinară, a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, declarație în care se afirma: ”Republica Moldova este un stat suveran și independent, liber să hotărască prezentul și viitorul Patriei, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii naționale”. Odată cu proclamarea independenței Republicii Moldova, în istoria românilor începe o nouă etapă. Guvernul României a recunoscut chiar în ziua de 27 august independența Republicii Moldova, iar între cele două ”state frățești” a început o amplă colaborare. Prin convenția consulară din 29 august 1991 s-a stabilit dreptul de liberă circulație, fără vize a cetățenilor de pe ambele părți ale Prutului și ulterior s-au încheiat acorduri de colaborare economice și culturale, mii de tineri basarabeni au primit burse de studiu din partea statului român, de asemenea s-a stabilit o colaborare în domeniul mass-media.

Conducerea Republicii Moldova a acționat în continuare pentru consolidarea  independenței și desprinderea de structurile vechi din timpul Uniunii Sovietice. Astfel în septembrie 1991, s-a decis trecerea punctelor vamale și a organelor K.G.B sub controlul guvernului Republicii Moldova. Astfel s-a ajuns la constituirea armatei naționale, se inițiază ample reforme în domeniul economic, științific, învățământ, cultural. În 1993 s-a introdus moneda națională, leul moldovenesc. În cursul anului 1992, starea de spirit a Republicii Moldova, a cunoscut evoluții contradictorii. Un grup de intelectuali din interiorul Frontului Popular  se pronunța  pentru unirea imediată cu România, pe când un alt grup, în frunte cu Mircea Ioan Snegur optau pentru consolidarea independenței Republicii Moldova. Pe de altă parte, apreciind forțele conservatoare că s-au activizat în Republica Moldova și că terenul pentru unire trebuia pregătit și în România. Astfel mai mulți lideri au trecut Prutul și au obținut cetățenie română, persoane printre care, prim-ministrul Mircea Druc care a candidat și la funcția de președinte a României, Leonida Lari care a obținut mandatul de deputat în parlamentul de la București. Mircea Ioan Snegur a fost cel mai de seamă lider al mișcării naționale. El este acel care a declarat în parlament ca să se organizeze un referendum la care cetățenii să se pronunțe dacă doresc independența sau unirea cu România. După pronunțarea acestei idei au apărut mari divergențe în parlamentul de la Chișinau, anumite grupuri politice se opuneau total acestui referendum, și apăruse încă alte divergențe între parlamentari, atunci când Mircea Ioan Snegur a semnat la Alma Ata aderarea Republicii Moldova la Comunitatea Statelor Independente (CSI). Astfel un istoric de frunte de la Chișinău, Alexandru Moșanu, și-a dat demisia din postul de președinte al Parlamentului Republicii. Acest gest a fost urmat de Ion Hadârcă, primvice-președinte al Parlamentului, Vasile Nedelciuc, președintele comisiei de relații externe. Principalul motiv a acestor demisii a fost semnarea protocolului de alăturare a Republicii Moldova la Comunitatea Statelor Independente, alăturare care se justifică printr-o influență majoră a Federației Ruse în treburile interne a Republicii Moldova. De asemenea liderii Frontului Popular Creștin-Democrat susțineau ideea de țară independentă, recunoscută de Organizația Națiunilor Unite, de mai multe state, și referendumul trebuie să aibă un obiectiv principal: acela de a firma independența față de România.

Începutul anului 1994 a fost dominat de problema alegerilor legislative din luna februarie, care vor stabili raportul de forțe politice interne. Principala misiune a acestui parlament era adoptarea constituției Republicii Moldova. Alegerile parlamentare sunt câștigate de partidul Democrat Agrar, o formațiune a președinților de kolhozuri (cooperative agricole). În februarie la o conferință numită ”Casa noastră- Republica Moldova”, președinele Mircea Ioan Snegur susținea statalitatea Republicii Moldova, unirea cu România este tratată ca o ocupație. Astfel în data de 29 iulie 1994 este adoptată Constituția Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în data de 18 august 1994. Constituția este constituită din 8 titluri, și anume:

  1. Principii generale, care conține articolele 1-14 .
  2. Drepturile, Libertățile și Îndatoririle Fundamentale. Împărțit în trei capitole: Capitolul I. Dispoziții generale (articolele 15-23); Capitolul II. Drepturile și libertățile Fundamentale (articolele 24-54); Capitolul III. Îndatoririle Fundamentale ( articolele 55-59);
  3. Autoritățile Publice. Constituit din Capitolul IV: Parlamentul; secțiunea 1: organizare și funcționare (articolele 60-67); secțiunea a 2-a: statutul deputaților (articolele 68-71); secțiunea a 3-a: legiferarea (articolele 72-76); Capitolul V: Președintele Republicii Moldova (articolele 77-95); Capitolul VI: Guvernul (articolele 96-103); Capitolul VII: Raportul Parlamentului cu Guvernul (articolele 104-106); Capitolul VIII: Administrația Publică (articolele 107-113); Capitolul XIX: Autoritatea judecătorească, care este împărțit în trei secțiuni. Secțiunea 1: Instanțele judecătorești (articolele 114-121); secțiuna a 2-a: Consiliul Superior al Magistraturii (articolele 122-123); secțiunea a 3-a: Procuratura (articolele 124-125);
  4. Economia Națională și Finanțele Publice, care conține articolele 126-133;
  5. Curtea Constituțională, care funcționează pe baza articolelor 134-140;
  6. Revizuirea constituției, stipulată în articolele 141- 143;
  7. Dispoziții finale și tranzitorii, care conține opt articole.

Constituția este legea fundamentală a unui stat, legi și prevederi pe care fiecare persoană care deține cetățenia statului, este obligat să le respecte. Astfel prin adoptarea constituției la 29 iulie 1994, Republica Moldova se proclamă print-un act scris fundamental ca un stat independent, democratic, stat în care sunt protejate și respectate drepturile omului, este prezent pluripartidismul, separația puterilor în stat,  un parlament suveran ales direct de către popor, o Curte Constituțională independentă și alegeri libere. Astfel apare un nou actor pe scena europeană și internațională.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s