Constituție sau Federalismul American pentru Uniunea Europeană. De ce nu se poate?

Încă din timpul facultății discutam cu colegii și profesorii universitari despre o viitoare constituție a Uniunii Europene. Deși s-a încercat să se întocmească, și câteva state nu au fost de acord, dar eu personal și acuma cred ferm că procesul de federalizare American și constituirea unei constituții Europene ar consolida relațiile între instituțiile Europene și ar face mai comodă relațiile dintre Centru și periferii. Este o părere pur personală și trebuie tratată ca atare.

O constituție în mod tipic, e un document scris care descrie structura unui sistem de guvernare, delimitează puterile diferitor instituții de guvernare, prezintă limitele cu privire la acele puteri și specifică drepturile cetățenilor în legătură cu guvernarea. Este de obicei accepabil de succintă, există prevederi adoptate prin care poate fi amendată și există o Curte Constituțională care are obligația de a interpeta constituția, evaluând legile și activitățile de guvernare care vin împotriva conținutului și principiilor constituției. Lucru destul de ciudat pentru o entitate care are atât de multă influență asupra vieți atâtor oameni, Uniunea Europeană a funcționat și continuă să funcționeze fără o constituție oficială. A fost în schimb ghidată de o serie de tratate, care au avut multe din efectele unei constituții. Au fost studii care priveau elaborarea constituției și chiar s-a încercat, dar mulți conducători europeni au ezitat să cedeze controlul, să recunoască Uniunea Europeană ca fiind un nou nivel de guvernare și în felul acesta să consimtă ca tratatele să fie oficial recunoscute în discuțiile politice, asemeni unei constituții.

Când liderii americani au hotărât să creeze SUA, ei au redactat o constituție care avea patru caracteristici importante. În primul rând, constituția americană era un contract între națiune și guvern, delimitându-le rolurile, puterile și drepturile. Apoi, a fost scurtă și concisă, ceea ce făcea să fie citită cu ușurință http://www.archives.gov/exhibits/charters/constitution_zoom_1.html, și înțeleasă aproape de oricine. În alt treilea rând conținutul constituției era suficient de ambiguu și prevedea puține detalii cu privire la puterile specifice de guvernare, prin aceasta lăsând loc pentru schimbare și evoluție. În sfârșit au existat prevederi ale unor amendamente, dar printr-o întâmplare fericită- ambiguitățile făceau ca cele mai importante schimbări la constituție să vină ca urmare a interpretărilor judecătorești făcute de Curtea Suprema de Justiție a SUA și de noile legi adoptate de Congresul SUA. Acestea au schimbat multe dintre detaliile structurii de guvernare, permițând constituției să exprime mai mult sau mai puțin valori politice, ecomonice și sociale predominante.

Tratatele Uniunii Europene nu au avut nici unul din aceste avantaje. În loc să fie niște înțelegeri în națiuni și guvern, ele au fost înțelegeri între guverne. În loc să fie concise, ele au fost lungi, întortocheate și plictisitoare, adesea încurcând chiar specialiștii în Științele Juridice. În loc să fie ambigue (și în felul acesta flexibile), obsesia conducătorilor europeni de a minimiza șansele unor greșeli de înțelegere a produs documente care merg până la cele mai mărunte detalii legate de puterile specifice ae instituțiilor Uniunii Europene, de reposnabilitățile în domeniul politicilor UE și de drepturile cetățenilor. Și în loc să fie modificate, numai prin amendamente formale, prin interpretare judecătorească, s-au făcut rezivuiri en-gros, prin adoptarea de noi tratate.

Convenția constituțională europeană care s-a întrunit în 2002-2003 ar fi putut să profite de ocazie și să facă o oarecare ”curățeni de primăvară”, urmând modelul american prin întocmirea unui document scurt, ușor de citit, flexibil, care să înlocuiască tratatele și să le ofere Europenilor interpretări mai bune asupra semnificației integrării. Comisia ar fi putut, de asemenea, să profite de ocazie ca să introducă unele declarații incitante, prin aceasta stimulându-i pe europeni să o citească și să-i afle aspectele principale. Dar spre deosebire autorii constituției SUA, care întocmeau un sistem politic nou, pornind practic de la zero, aveau relativ puține opinii de luat în considerație și aveau de tratat doar 13 state americane în mare măsură omogene, autorii constituției UE s-au confruntat cu provocarea de a rezuma o acumulare de tratare produse de-a lungul a 50 ani și să țină cont de opiniile nu numai a 15 state membre pe atunci, dar și ale încă 13 state candidate din Europa răsăriteană. Rezultatul s-a concretizat printr-un document lung (mai bine de 300 pagini), monoton și generator de controverse http://eur-lex.europa.eu/JOHtml.do?uri=OJ:C:2004:310:SOM:en:HTML. A fost ratificat de conducătorii statelor membre în iunie 2004, dar numai după o dezbatere înfierbântată. Pentru ca această constituție să intre în vigoare, toate cele 25 state membre pe atunci trebuiau să o ratifice fie prin referendum național, fie prin vot al guvernului. Franța și Olanda au respins actul constituțional.

Rămân ferm convins că totuși e nevoie de o constituție pentru Uniunea Europeană, dar este foarte greu de realizat acest act, pentru că în mod definitiv, Uniunea Europeană este totuși în cele din urmă, un acord voluntar și îi lipsește capacitatea de a impune statelor membre să implementeze dreptul și politica europeană. Retragerea unuia din membrii săi nu ar fi privită ca o secesiune. Chiar și la moment există voință, dar nu toți liderii europeni o împărtășesc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s