Prima dată la vot pentru România.

votatAzi era cât pe ce să uit că în România se alege legislativul. Eram la muncă și un coleg mi-a adus aminte de faptul ca să mergem la votare. A fost ceva nou pentru mine, asta pentru că am participat pentru prima dată la alegeri în România. La referendumul din vară nu am participat, pentru că am considerat că nu trebuie să mă duc.

Pe la orele 14:00 am ajuns la Liceul Teoretic Gheorghe Asachi din centrul Chișinăului. M-am bucurat că oamenii au ieșit în masă la vot. A durat 5 ore ca să aplic și eu ștampila pe buletinul de vot, dar s-a meritat. Când am ieșit, aproximativ 300 de persoane erau încă la coadă. (Poze mai jos.)

Cea mai aglomerată secţie de votare, dintre cele patru deschise la Chişinău, a fost de fapt cea de la liceul Gheorghe Asachi, unde alegătorii au format cozi dis-de-dimineaţă. Norocos am fost 🙂

Când din secția de votare a ieșit o doamnă și le-a zis oamenilor că la ora 21:00 conform legii secția de votare se închide, oameniii s-au revoltat. Procesul de votare a mers foarte greu, oamenii au înghețat dar aceștia doreau să își exercite dreptul de cetățeni ai României. Mergeau vorbe prin secție că Victor Ponta insistă că la orele 21:00 toate secțiile de votare din Republica Moldova și diaspora să fie închise. Unii din cei prezenți la votare au început să strângă semnături  pentru a nu lăsa ca secția de votare să se închidă la orele 21:00. BRAVO!!!

Deși era un frig nemaipomenit afară, cetățenii români au rămas la cozile lungi pentru ca să voteze candidații pe care-i preferă. Îmi era interesant ce vorbește lumea din rândul lung așa că am decis să fac o tură și să trag cu urechea. Temele de top erau:

  1. Ponta ăsta plagiază;
  2.  Unirea; (eu nu sunt unionist, deși accept subiectul la discuții)
  3. România Mare;
  4. Uniunea Europeană.

În fața mea stăteau niște persoane în etate cu care într-un moment dat am intrat în discuție referitor la situația socio-politică din Republica Moldova. Ce mă bucură, că oamenii respectivi, urăsc comuniștii, urăsc pe Dodon și votează PLDM (chiar i-am intrebat ce partid din Republica Moldova preferă).

P.S. Eu am votat Eugen Tomac și Viorel Badea.

Cristian Golic photo. Cristian Golic photo. Cristian Golic photo. Cristian Golic photo.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s