Ai resurse, ai și drepturile necesare pe masă.

ssss_croppedOdată cu revenirea lui Putin la putere, Rusia pare că și-a regăsit ”nostalgia imperială”, iar resursele naturale reprezintă atuul ultim al Kremlinului în impunerea Moscovei ca actor de primă mână pe scena politică internațională. Nu de alta, dar principalele tensiuni dintre Rusia și Uniunea Europeană au fost cauzate tocmai de neînțelegerile dintre Bruxelles și Moscova în termeni de securitate energetică.

Energia și resursele energetice reprezintă un punct central aproape oricărei activități în societatea de astăzi. Aici intervine regula deducției:  Cu cât societatea este mai productivă și mai industrializată, cu atât are nevoie de un potențial mai mare de resurse energetice.

Principala armă pe care Rusia o folosește pe scena internațională este de fapt politica energetică.  De altfel, Vladimir Putin declara în 2005 că Rusia trebuie să se impună ca un lider pe piața energetică globală. De altfel, securitatea energetică a Rusiei tratată ca un domeniu dincolo de limitele normale ale politicului, se impun eforturile statului de păstrare a monopolului asupra resurselor energetice, diversificarea pieței externe, securitatea transporturilor și avantajele strategice ale politicii energetice rusești. Statisticile spun că câștigurile din exportul de petrol, gaz natural și petrol rafinat au crescut semnificativ, de la 28 miliarde dolari în 1998, la 217 miliarde dolari în 2007.

Rolul crucial al statului în deținerea monopolului  asupra resurselor naturale pleacă de la însăși ideile lui Putin. Dacă urmăriți speech-urile acestuia, atunci când vorbește despre sistemul administrativ rusesc și rolul acestuia în reglementarea privind importul și exportul, observați câtă importanță el atribuie acestui domeniu.

Principalul instrument concret prin care Rusia își promovează politica energetică este bine cunoscutul GAZPROM (creată în 1965 și devenită ”independentă” în 1989). Sunt sigur că mulți au memorat momentul  anului 2005, atunci când Putin și-a dat toată silința ca statul rusesc să devină acționar majoritar, obținând 51 % din acțiuni (Putin și-a îndeplinit dorința de mult expusă public, încă din primul său mandat de premier). Nu este ceva nou, dar compania deține toată infrastructura de transport, toate stațiile de compresie din Rusia și este singura companie rusească abilitată să vândă gazul în exteriorul țării.

În afara stabilirii unui monopol intern asupra politici energetice dar și asupra unor state din zona  CSI, mult mai importante sunt replicile Uniunii Europene de a găsi o alternativă a aprovizionării cu gaze rusești. Toți au auzit (sau nu) de proiectul SOUTH STREAM și rivalul său NABUCCO ce presupune construirea unei conducte dintre Rusia, Italia și Austria. Spuneam că proiectele sunt rivale. De ce? Motivul este simplu:  este un război intern constructiv pentru resursele Azere din gazeiferul ȘAH DENIZ.

Mai există o tendință de diversificare a potențialului energetic rusesc pe piața externă, și anume STRATEGIA ENERGETICĂ A RUSIEI PÂNĂ ÎN ANUL 2030, lansată încă de administrația Medvedev din 2009 pentru creșterea exporturilor de gaze naturale, petrol spre regiunea ASIA- PACIFIC la o cotă de 22-25 % din cantitatea totală vândută de Rusia.

De ce spuneam toate acesta. Voiam să evidențiez cât de mult statul rusesc își valorifică resursele energetice, și a doua ceea ce ține de Uniunea Europeană. Ce alternative are UE în ce privește războiul energetic.

Uniunea Europeană merge pe un ton fragmentat atunci când merge vorba despre relația energetică cu Rusia. Există state europene care privilegiază relațiile bilaterale economice cu Rusia, ca Germania, Franța, Italia, și un grup de state proaspăt intrate care văd Rusia ca o amenințară, o atitudine determinată de percepția istorică față de Kremlin (altfel nu pot să explic).

Dacă Germania, Franța, Italia își extind relațiile bilaterale cu Rusia în sistemul energetic  (și nu numai), statele estice s-au angajat în demararea unor proiecte de ”spargere” a monopolului rusesc. De exemplu, Polonia a demarat trei astfel de proiecte: un terminal de gaz lichefiat în Vestul țării, conducta de gaze naturale Baltică ce va stabili conexiunea între Polonia și Norvegia, plus conducta petrolieră ODESA-BRODY-PLOCK. Este clar că asemenea state, chiar definesc  furnizorul rusesc monopolist ca o amenințare.

Calea Rusiei este clară, prin monopolizarea politicii energetice statul dorește să obțină avantaje geopolitice, uneri recurgând și la șantaj, întreruperi de energie. Toate sunt în scopul obținerii unor avantaje de ordin strategic/geopolitic.

O singură întrebare îmi rămâne deschisă. De ce Uniunea Europeană  este atât de fragmentată sub aspectul securității energetice?

P.S. Dacă vrei să demonopolizezi piața, mai întâi trebuie să îți consolidezi echipa, să ajungi la o viziune comună de abordare a problemei de facto.

Reclame

Un gând despre “Ai resurse, ai și drepturile necesare pe masă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s