Два дебила это сила sau golănia politică a stângii.

USATTTTTCa la noi, la nimeni! Așa spune o vorbă din bătrâni atunci când societatea este pusă în faţa unor indivizi sau cataclisme provocate de către aceşti 2 inși cu fapte care nu au nimic de-a face cu bunul simţ, legea, normele sociale şi respectul firesc faţă de comunitatea în care trăiesc.

Mari analize și investigații nu trebuie să le facem ca să ne dăm seama că tot ce se petrece acum este total inuman, necivilizat și sărit peste limita bunelor maniere. Dodon și Usatîi, acești doi actori ai protestului din fața Parlamentului nu fac altceva decât să provoace clasa politică, iar folosindu-se de piar ieftin și pe alocuri chiar prostesc ( la limita decenței), încearcă să prindă priză la electorat.

Cum fac, nu este cazul să scriu aici, nu vreu să murdăresc acest blog. Cert este că acțiunile acestora nu duc la nimic bun, decât să despartă societatea, să instaureze un haos în societate din care nu vom putea ieși de curând.

Dacă până acum foarte mulți încercau sa transmită opiniei publice că PCRM este pericolul integrarii europene, acum s-au schimbat pozițiile. Principalii INAMICI AI ȚĂRII sunt antinaționalii în frunte cu DODON ȘI USATÎI. Astăzi, nici un partid din RM, nici chiar PCRM de la care s-a desprins liderul PSRM, nu mai riscă să cultive o asemenea ideologie care poate arunca RM în haos unor confruntări și cataclisme politice și etnice, consecințele cărora nu le pot anticipa doar acei ce nu doresc.

USATÎI este o combinație sinistră de MAFIOT care își amenință cu moartea adversarii și kaghebist trimis în misiune de la Moscova să saboteze drumul european al Moldovei.  DODON nu este nici pe departe diferit de precedentul – un politican, fost discipol al lui Voronin, CUMPĂRAT DE MOSCOVA ȘI  ÎNDRĂGOSTIT DE PUTIN. Obsesia moldovenismului filorus și antiromânesc încadrate în discursuri antiromânești agresive, au devenit gesturi maladive pentru Dodon.

Tot ce fac acești indivizi nu este altceva decât chemări și manifestări deschise la destrămarea unității teritoriale a RM, revenirea la spațiul imperiului sovietic, iar de facto asta însemnând renunțarea la independența țării.

Dacă Usatîi va continua să scuipe într-una spre moldoveni cu perspectiva aderării ţării la Uniunea Vamală, aceştia ar trebui să-l întrebe: Cum, măi, neghiobule, prin teleportare? El murdăreşte şi pîngăreşte absolut tot ceea ce atinge, inclusiv prin cadourile „umanitare” pe care le oferă! Oameni bun, el doar vă cumpără.

Cred că electoratul este destul de matur ca să își dea seama că acești doi nu sunt altcineva decât niște bandiți, cu planuri destul de obscure, și care nu pun pe prim-plan bunăstarea Republicii Moldova, ci interesele personale.

Moldoveni: Moldova se află în Europa, nu în Asia sălbatică. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s